WhatsApp
Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Croazieră în Singapore – Malaezia – Thailanda – Sri Lanka – India

Singapore – Penang (Malaezia) – Phuket (Thailanda) – Hambantota (Sri Lanka) – Colombo (Sri Lanka) – Cochin (India) – Mumbai (India) – Aurangabad (India) – Ajanta (India) – Ellora (India)
EUR 5783 00 EUR
pret/persoana
Croaziera „esențelor asiatice” cu excursii exclusive pentru grupul Agentia noastra
Bine ați venit la bordul vasului de croazieră Celebrity Millenium, care aparține renumitei companii americane de croaziere Celebrity Cruises. Vă invităm să porniți într-o croazieră unde timp de două săptămâni vă veți bucura de o lume care îmbină misterul oriental cu tehnica vestică într-un caleidoscop viu colorat, cu cele mai spectaculoase metropole asiatice, cu plaje și păduri tropicale luxuriante. De la bogăția dansurilor, a costumelor tradiționale, diversitatea culinară, și ospitalitatea oamenilor, colțul acesta de lume vă va stârni cu siguranță dorința de a reveni.

Info insotitor: însoțitor român de grup

Obiective natura: Parcul Național Penang, Dhobi Ghat, Grădinile Hanging, Peșterile de la Ajanta, Vizitarea complexului de temple și peșteri de la Ellora

Obiective arta: Tur de oraș Singapore, Fortul Cornwallis, Turnul cu ceas Regina Victoria, Clan Jetty, Templul Wat Chayamangkalaram, Templul birmanez Dhammikaram, Stradă a Artei, Strada Armoniei, Palatul Mattancherry, Biserica Sf. Francisc, Fortăreața Basilica Santa Cruz, Cartierul evreiesc Sinagoga, Casa Memorială Mahatma Gandhi, Poarta Indiei, Templul Kailasa

Obiective distractii: Croaziera

Info tarif:

3990 EURO + 1960 USD / loc în cameră dublă și cabină exterioară


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 16 turişti

Nr minim de turisti: 16

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 3 Dejun: 1 Pensiune completă: 11



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Istanbul – Singapore
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 08:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (10:10 / 12:40), de unde se va pleca cu zborul TK 208 (17:10 / 08:30) spre Singapore.


Ziua 2. Singapore
  • Cazare:  Hotel Orchard Singapore 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, avion
  • Descriere:  Sosire la ora 08:30 în Singapore, unul dintre cele mai prospere state din lume, fondat ca o colonie britanică acum două secole, o metropolă modernă, foarte curată, înconjurată de parcuri verzi atent îngrijite. Singapore este considerat o veritabilă „perlă a Asiei”, situat în topul celor mai vizitate orașe ale lumii. Arhitectura urbană fascinantă, cu zgârie-nori care mărginesc bulevardele largi, vibranta viață de noapte, influențele chineze, indiene și malaeziene, clima tropicală, bucătăria delicioasă şi mall-urile ultramoderne care au făcut din oraş un sinonim pentru cumpărături, ne aşteaptă să le descoperim. Timp liber la dispoziţie pentru plimbări individuale sau cumpărături până la ora transferului pentru cazare la Hotel Orchard Singapore 4* (sau similar 4*). Seara veți avea posibilitatea de a participa opțional la un „Night safari” în Grădina Zoologică din Singapore, ocazie unică de a vedea animale nocturne într-un mediu natural. Acest safari nocturn a fost primul din lume organizat pe o suprafaţă de peste 40 de hectare de junglă, folosindu-se efecte speciale, care vă vor impresiona cu siguranţă. Călătoria prin junglă se va face în deplină siguranţă, cu un trenuleţ care va trece prin rezervaţii naturale şi habitate care reproduc mediul natural de la poalele munţilor Himalaya, Pădurile din Asia de Sud-Est şi din subcontinentul Indian.


Ziua 3. Singapore – Îmbarcare pe vasul de croazieră
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Obiective:  Tur de oraș Singapore
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom porni alături de ghidul local într-un tur panoramic al „Oraşului Grădină”, aşa cum mai este denumit Singapore, prilej cu care vom vedea cartierul colonial, centrul districtului de afaceri Padang, centrul civic unde se află Parlamentul, Curtea Supremă, Primăria, Clubul de Cricket, Esplanade Theatres, clădire situată de-a lungul Golfului Marina Bay, Parcul Merlion care oferă o superbă panoramă a golfului cu iahturi, unde se află statuia Merlion, simbolul oraşului, creatura mitologică cu cap de leu şi trup de peşte, care reprezintă originile umile ale oraşului ca sat pescăresc. Vom vedea în continuare Templul Thian Hock Keng, unul dintre cele mai vechi temple budiste, cartierul Chinatown, cartierul Little India, situat pe malul estic al râului Singapore, care ne va întâmpina cu aromele inconfundabile de iasomie și mirodenii, manufacturile de prelucrare a pietrelor prețioase și Grădina de Orhidee din cadrul Grădinii Botanice din Singapore, care se mândrește cu peste 60.000 de orhidee, din peste 400 de specii şi cu peste 2.000 de hibrizi. După terminarea turului transfer în port pentru îmbarcarea pe vasul de croazieră Celebrity Millennium al companiei Celebrity Cruises, care va pleca din port la ora 20:00. Vom porni într-o fascinantă croazieră în care, timp de două săptămâni, vom avea ocazia să admirăm frumuseţile câtorva orașe-port din Thailanda, Malaezia, Sri Lanka și India, ne vom lăsa captivaţi de apele oceanului şi ne vom răsfăţa la bordul vasului, bucurându-ne de toate facilităţile oferite. Seara ne vor aştepta diverse spectacole de teatru, animaţie şi muzică live. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 4. Navigare
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Descriere:  Zi de navigare, prilej de relaxare la bordul vasului, de a ne familiariza cu zonele de răsfăț ale acestuia: piscine, solarium, centru SPA cu saloane de masaj, jacuzzi, saună și tratamente, cinema, cazino, restaurante, artere comerciale și numeroase baruri. Seara veți putea asista la spectacole de teatru, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa. Programul de activități pe care îl veți găsi în cabină în fiecare seară, vă va permite să alegeți cum veți petrece ziua următoare. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 5. Penang – George Town – Penang (Malaezia)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Obiective:  Fortul Cornwallis Turnul cu ceas Regina Victoria, Clan Jetty Templul Wat Chayamangkalaram Templul birmanez Dhammikaram Stradă a Artei Strada Armoniei Parcul Național Penang
  • Descriere:  La ora 08:00 vasul va ajunge în Penang, insula unde se află cea mai veche așezare britanică din Malaezia, numită „Perla Orientului”. Întâlnire cu ghidul local, alături de care vom face turul panoramic al capitalei insulei, George Town, oraș aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO datorită clădirilor sale coloniale bine conservate. Vom vedea Fortul Cornwallis, cel mai bine conservat fort din Malaezia, unde căpitanul Francis Light și echipajul său au debarcat în anul 1786, Turnul cu ceas Regina Victoria, Clan Jetty, așezările tradiționale ale imigranților chinezi stabiliți pe insulă, Templul Wat Chayamangkalaram, unde se găsește a patra cea mai mare statuie a lui Buddha întins din lume și Templul birmanez Dhammikaram. Vom vizita un magazin local cu ciocolată, ne vom opri pentru fotografii pe faimoasa Stradă a Artei, intrată în Patrimoniul Mondial UNESCO și ne vom plimba pe Strada Armoniei, unde moschei, biserici vechi de sute de ani, temple chinezești și indiene care stau unele lângă altele, completează tabloul multicultural al insulei. Dejun inclus în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom vizita Parcul Național Penang, unde maimuțele parcă zboară din copac în copac, vulturii de mare stau de pază, iar broaștele țestoase Hawksbill își urmează răbdătoare drumul către apa oceanului. Întoarcere la bordul vasului care va părăsi portul la ora 18:00. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 6. Phuket (Thailanda)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Descriere:  La ora 07:00 vasul va ajunge în Phuket, cel mai mare oraș insular din Thailanda, care a fost considerat un port semnificativ în timpul invaziei chineze. În prezent, locul este cunoscut drept cel mai vechi oraș din Thailanda și una dintre cele mai căutate destinații pentru luna de miere din Asia. Zona va putea fi explorată în cadrul excursiilor opționale, achiziționate de pe vas. Vă recomandăm excursia de 1 zi cu dejun inclus la Insula lui James Bond, situată la vest de coasta Thailandei, lângă Golful Phang Nga. Dacă sunteți iubitori de cultură puteți vedea cele mai importante minuni culturale și naturale ale insulei care încep la Capul Promthep, pe vârful sudic al insulei, până la Templul lui Big Buddha de pe Muntele Nark Kerd. Puteți vizita Templul Chalong, cea mai venerată mănăstire din Phuket, și Altarul chinezesc Saphan Hin. Bucurați-vă de prânz la o cafenea locală thailandeză și vizitați Fabrica de nuci de caju. Întoarcere la bordul vasului care va părăsi portul la ora 19:00. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 7. Navigare
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Descriere:  Ziua aceasta va fi una de navigare. Vom fi invitați să participăm la nenumărate activități și jocuri ce vor avea loc pe puntea superioară, să ne bucurăm de soare și de gama variată de servicii la bordul vasului de croazieră. Seara veți putea asista la un spectacol, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa la discotecă. La bordul unui vas de croazieră, mai ales sub briza mării, nu aveţi cum să vă plictisiţi niciodată! Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 8. Navigare
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Descriere:  În drumul nostru spre Sri Lanka, vom petrece ziua navigând, prilej de relaxare la bordul vasului în care vă sfătuim să participați la diversele programe de animaţie şi divertisment. De asemenea, vă vor aștepta numeroase activități de petrecere a timpului printre care și degustări de vin sau demonstrații culinare, care vă vor învăța cum să preparați diverse specialități servite la bord. Cu siguranță, echipele de animație ne vor pregăti o mulțime de surprize! Seara veți putea asista la un spectacol, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa la discotecă. Pensiune completă şi cazare la bord.


Ziua 9. Hambantota (Sri Lanka)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Descriere:  La ora 08:00 vasul va ajunge în Hambantota, oraș adesea considerat inima „Sudului adânc al Sri Lankăi”. Situat la aproape 170 km sud de Colombo, Hambantota este principalul oraș al districtului cu același nume, în provincia de sud. Este un oraș de coastă care a cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimii ani și a fost promovat ca un al doilea centru comercial al țării după Colombo. Orașul a fost un important centru administrativ în perioada colonială, iar arhitectura din perioadele olandeze și britanice este împrăștiată în tot districtul. Zona va putea fi explorată în cadrul excursiilor opționale, achiziționate de pe vas. Vă recomandăm vizita la Grădina Botanică Mirijjawila sau plimbarea cu barca prin căile navigabile întortocheate de culoare verde smarald ale râului Walawe într-un safari în pădurea tropicală unde puteți descoperi numeroase varietăți de mangrove, specii de păsări, căprioare și bivoli de apă. Puteți de asemenea să vizitați Stadionul Internațional Mahinda Rajapaksa, locul de desfășurare a Cupei Mondiale de Cricket din anul 2011. Vasul va părăsi portul la ora 19:00. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 10. Colombo (Sri Lanka)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Descriere:  La ora 07:00 vasul va ajunge în Colombo, capitala comercială și cel mai mare oraș din Sri Lanka, o țară insulară situată în Oceanul Indian. Este un oraș vibrant și diversificat, cu o istorie bogată și o multitudine de influențe culturale. Întâlnire cu ghidul local, alături de care vom face turul panoramic al capitalei care va include una dintre cele câteva biserici creştine, Biserica Olandeză în Wolfendaal, fortul, Cinnamon Gardens, fostul centru administrativ britanic și garnizoana, Moscheea Davatagaha, un templu budist, un templu hindus, zona comercială a oraşului cu Pettah Bazar, Universitatea şi Piaţa Independenţei. Întoarcere la bordul vasului care va părăsi portul la ora 16:30. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 11. Cochin (India)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Descriere:  La ora 14:00 vasul va ajunge în Cochin, „palmierul verde” sau „Regina Mării Arabiei”, denumit astfel pentru şarmul său unic. Frumuseţea şi poziţia favorabilă a acestui oraş au fermecat numeroşi comercianţi încă din timpuri străvechi. Chinezi, europeni, evrei, arabi şi indieni au găsit aici un plăcut mod de viaţă simbiotic, ale cărui mărturii stau în stilul arhitectonic al clădirilor din oraş. Seara opțional, vă invităm să vă bucuraţi de o reprezentaţie artistică a celebrilor dansatori tradiţionali Kathakali, emblematici pentru această parte a Indiei. Spectacolele de dans Kathakali sunt un „must see” pentru oricine ajunge în Kerala, deoarece sunt considerate a fi unele dintre cele mai interesante forme teatrale ale imaginației și creativității locale, atât prin tematica abordată dar și prin costumele de dans supradimensionate completate de machiajele intens colorate. Vasul de croazieră va rămâne în port. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 12. Cochin (India)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Obiective:  Palatului Mattancherry Biserica Sf. Francisc Fortăreaţa Basilica Santa Cruz Cartierul evreiesc Sinagoga
  • Descriere:  Dimineața însoțiți de ghidul local vom face turul capitalei comerciale a Keralei, care va începe cu vizitarea Palatului Mattancherry, un palat construit inițial de portughezi, preluat și extins ulterior de olandezi, motiv pentru care mai este cunoscut și ca Dutch Palace - Palatul Olandez, unde vom admira în sala de încoronare picturile murale inspirate din Ramayana. Vom vedea apoi Biserica Sf. Francisc, prima biserică cu influențe europene, numită inițial Sf. Anton, patronul Portugaliei, care adăposteşte piatra funerară din anul 1524 a celebrului explorator portughez Vasco da Gama. Turul va continua cu Fortăreaţa, Basilica Santa Cruz (exterior), cartierul evreiesc, Sinagoga construită în anul 1568 și zona veche portuară, unde vom vedea plasele pentru pescuit, un sistem ingenios de frânghii, greutăți și scripeți, introdus în sec. al XIV-lea. Întoarcere la bordul vasului care va părăsi portul la ora 17:00. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 13. Navigare
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Descriere:  În drumul nostru spre Mumbai, vom petrece ziua navigând, prilej de relaxare la bordul vasului în care vă sfătuim să participați la diversele programe de animaţie şi divertisment. De asemenea, vă vor aștepta numeroase activități de petrecere a timpului printre care și degustări de vin sau demonstrații culinare, care vă vor învăța cum să preparați diverse specialități servite la bord. Cu siguranță, echipele de animație ne vor pregăti o mulțime de surprize! Seara veți putea asista la un spectacol, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa la discotecă. Pensiune completă şi cazare la bord.


Ziua 14. Mumbai (India)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Obiective:  Dhobi Ghat Grădinile Hanging Casa Memorială Mahatma Gandhi, Poarta Indiei
  • Descriere:  La ora 06:30 vasul va ajunge în Mumbai, cel mai activ şi cosmopolit oraş al Indiei, capitala administrativă a districtului Maharashtra şi capitala comercială a ţării. Oraşul este al doilea în clasamentul celor mai aglomerate centre urbane de pe glob şi se întinde de-a lungul ţărmului Mării Arabiei, pe suprafaţa Insulei Salsette. Însoțiți de ghidul local vom face un tur panoramic al oraşului Mumbai, care va include Dhobi Ghat, celebra „spălătorie” în aer liber, Grădinile Hanging, grădini terasate de unde vom avea o frumoasă imagine a Mării Arabiei, Casa Memorială Mahatma Gandhi, Poarta Indiei, monument ridicat în cinstea vizitei suveranului britanic George al V-lea şi a Reginei Mary în anul 1911. Vasul de croazieră va rămâne în port. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 15. Mumbai (India) – Aurangabad – Ajanta – Aurangabad
  • Masa:  Cină
  • Cazare:  Hotel Welcome ITC Rama 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Peşterile de la Ajanta
  • Descriere:  După formalitățile de debarcare, vom fi transferați la aeroportul din Mumbai, de unde vom zbura spre Aurangabad, oraș fondat în anul 1610 care și-a primit numele actual în anul 1653, când împăratul Mughal Aurangzeb a făcut-o capitala Deccanului. Acesta este renumit pentru cele 52 de porți construite în timpul erei Mughal, ceea ce îi dă numele de „Orașul Porților”. Din Aurangabad ne vom deplasa către Peşterile de la Ajanta, situate pe malurile Râului Waguma, adevărate capodopere, care au intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO, datând încă din sec. al II-lea, când a început construcţia lor de către călugării budişti, sosiţi aici pentru a se adăposti şi pentru a-şi trăi viaţa în meditaţie şi rugăciune. Complexul de peşteri imortalizează în fresce diferite scene din viaţa oamenilor de rând şi scene din viaţa lui Buddha. Întoarcere la Aurangabad pentru cină şi cazare la Hotel Welcome ITC Rama 4* (sau similar 4*).


Ziua 16. Aurangabad – Ellora – Aurangabad – Mumbai
  • Masa:  Mic dejun, dejun
  • Cazare:  Hotel Trident Nariman Point 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Vizitarea complexului de temple şi peşteri de la Ellora Templul Kailasa
  • Descriere:  Mic dejun. Ziua va debuta cu vizitarea complexului de temple şi peşteri de la Ellora care „taie respiraţia” oricărui vizitator, deoarece sunt dăltuite în piatră, într-o supremă armonie artistică, de către puternicii regi ai dinastiei Rashtrakuta. Vom vizita Templul Kailasa care este cel mai mare dintre cele 34 de temple și mănăstiri budiste, jainiste și hinduse, cunoscute în mod colectiv sub numele de Peșterile Ellora. Ne vom întoarce la hotelul din Aurangabad pentru dejun, după care vom fi transferaţi la aeroport pentru zborul către Mumbai. Transfer și cazare la Hotel Trident Nariman Point 5* (sau similar 5*).


Ziua 17. Mumbai – Istanbul – București
  • Descriere:  Mic dejun la pachet. Transfer la aeroportul din Mumbai pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 721 (06:50 / 11:25), de unde se va pleca spre București cu zborul TK 1039 (13:50 / 14:05).

vezi mai multe

  • transport continental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Singapore și Mumbai – Istanbul – București cu compania Turkish Airlines
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
  • taxele portuare (pot suferi modificări)
  • transferuri aeroport – hotel – port – aeroport
  • 1 noapte cazare cu mic dejun la Singapore în hotel de 4*
  • 1 noapte cazare cu mic dejun la Aurangabad în hotel de 4*
  • 1 cină și 1 dejun la Aurangabad în hotel de 4*
  • 1 noapte cazare cu mic dejun la Mumbai în hotel de 5*
  • vizitarea Peșterilor de la Ajanta și Ellora
  • tur panoramic cu ghid local în Singapore în ziua 3
  • tur panoramic cu ghid local în George Town în ziua 5
  • tur panoramic cu ghid local în Colombo în ziua 10
  • tur panoramic cu ghid local în Cochin în ziua 12
  • tur panoramic cu ghid local în Mumbai în ziua 14
  • 12 nopţi cazare cu pensiune completă (conform program), pe vasul de croazieră Celebrity Millenium (pensiunea completă cuprinde meniuri variate de-a lungul zilei: ceai și cafea pe punte pentru cei matinali, mic dejun, dejun, ceaiul de după-amiază, snack-uri, cină)
  • pachet de băuturi Classic (consumul nelimitat de băuturi răcoritoare la dozator; sucuri și apă îmbuteliată non premium; specialități de cafea și ceai premium (nu sunt incluse Smoothies și Aqua Spa Fresh Juice); bere, băuturi spirtoase, lichioruri, cocktailuri clasice, vinuri la pahar. Costul fiecărei băuturi individuale incluse în acest pachet nu poate depăși 10 USD.
  • pachet de internet basic Wifi
  • petrecerea de bun venit oferită de căpitan și seară de gală cu o cină specială
  • acces la piscine, saună & jacuzzi
  • acces la teatru, lounge-uri elegante, club și bibliotecă
  • programul zilnic cu evenimentele la bord și un sumar al știrilor principale
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxe de ieşire de pe aeroporturi, în cazul în care se aplică
  • taxele de intrare la obiectivele turistice
  • taxele de oraș
  • viza de Sri Lanka: aprox. 75 euro/pers. care se obţine on-line (se achită la înscriere în agenție)
  • viza de India: aprox. 80 euro/pers. (aplicaţia pentru viza de India se face online de către agenţie); 1 fotografie în format digital color, pe fundal alb, format JPEG; copie electronică în format PDF după prima pagină a pașaportului cu detalii personale
  • viza de Thailanda: aprox. 85 usd/pers. (se obține pe vasul de croazieră)
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • locuri preferențiale în avion
  • pachetele de băuturi sunt contra cost (pot fi achiziționate la bordul vasului, unde există numeroase variante de pachete speciale)
  • bacșișuri: 80 euro/pers. pentru ghizi și șoferi, mai puțin pentru bagajiști pentru serviciile la sol (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire)
  • taxe pentru servicii la bord: 20 euro/pers./zi (vor fi achitate direct de către turişti la bordul vasului)
  • excursiile opţionale care se pot achiziționa de la bordul vasului IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție. NOTĂ:
  • alocarea cabinelor se va face în ordinea efectuării înscrierilor şi în limita disponibilităţii de către compania de croaziere
  • taxele de port se pot modifica de către autoritatea portuară
  • pentru mai multe informaţii legate de flota Celebrity Cruises, descrierea cabinelor, facilităţilor, etc., vă rugăm să consultaţi site-ul oficial al companiei: www.celebritycruises.com

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 91 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 61 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti CONDIŢII DE ANULARE: În cazul în care turistul renunţă din vina sa la pachetul de servicii turistice care face obiectul prezentului contract, el datorează Agenţiei penalizări după cum urmează: a) 30 % din tarif dacă renunţarea se face din momentul confirmării până cu 91 zile calendaristice înainte de data plecării b) 50 % din tarif dacă renunţarea se face în intervalul 90 zile
  • 61 zile calendaristice înainte de data plecării d) 100 % din tarif dacă renunţarea se face cu mai puțin de 60 zile calendaristice înainte de plecare sau prin neprezentare NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte: IMPORTANT !!! Documente necesare: paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei (nu se acceptă paşaport temporar) O persoană sub 21 de ani nu poate să rezerve o cabină în croazieră sau să ocupe singură o cabină, cu excepţia cazului în care este însoţită de un părinte, tutore sau o persoană care a împlinit deja vârsta de 21 de ani. Orice minor sub 18 ani care nu călătoreşte în compania părinţilor săi, trebuie să prezinte, în momentul îmbarcării, o scrisoare notarială (în limba engleză) prin care părinţii îşi dau acordul cu privire la călătoria minorului şi autorizează persoana care îl însoţeşte pe minor să semneze în cazul aplicării tratamentului de urgenţă recomandat de doctorul de la bordul vasului sau în cazul practicării anumitor activităţi sportive la bord; în plus, persoana respectivă trebuie să aibă şi cazier judiciar la ieşirea din România. Părinţii sau tutorii legali care călătoresc cu un minor cu un nume diferit decât al acestora, sunt obligaţi să prezinte un document oficial (certificat de naştere / de divorţ etc.), pentru a dovedi că sunt părinţii sau tutorii copiilor în cauză.

Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acțiunii în anumite condiții obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenția nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiștilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfășoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situații de urgență, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informații referitoare la excursiile opționale și la itinerar cu observația că nu are calificarea și atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiștilor, precum și eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei țări
  • clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din țările vizitate și ca atare respectă standardele locale
  • distribuția camerelor la hoteluri se face de către recepțiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepție, asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu țin de agenție, va fi înlocuit cu un altul de aceeași categorie, așa cum este precizat în program
  • agenția își rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenția poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunțurilor promoțiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunțate, agenția va opri promoția fără un anunț prealabil
  • acest program este recomandat persoanelor cu mobilitate redusă, întrucât el a fost conceput pentru a asigura accesibilitatea și confortul tuturor participanților
  • în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
  • în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
  • în derularea excursiei pot apărea situații de forță majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din rațiuni politice, greve, condiții meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenția se obligă să depună eforturi pentru depășirea situațiilor ivite; totodată, agenția nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice » Celebrity Millennium: https://www.celebritycruises.com Celebrity Millennium, are 12 punți și o capacitate de 2590 pasageri și a fost construită în anul 2000 de STX France. Cabina exterioară cu fereastră Cabina exterioară cu fereastră are în componență geamuri mari (acestea nu se deschid). Cabina are un dormitor principal cu două paturi de o persoană ce se pot converti într-un pat dublu, duș. Fiecare cabină este dotată cu televizor, aer condiționat cu termostat, telefon, uscător de păr, mini-bar, seif. Suprafața cabinei: 16 m2.

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera dubla
- 2 adulti
05 Feb - 21 Feb, 2025
EUR1156600EUR